Ziua mohorata de azi mi-a amintit de timpul rece, de iarna, de activitatile noastre din acea perioada friguroasa a anului. In luna decembrie a anului 2012 am dat startul activitatilor noastre cu amprentute. Omuletul de zapada din amprente a fost una dintre cele mai interesante activitati din acea vreme. Cu acest omulet de zapada, precum si cu alte decoratiuni, am inveselit casa noastra in perioada sarbatorilor de iarna. Desi contributia Vicai a fost redusa la acest proiect, bucuria ei de a participa si de a face ceva frumos a fost una imensa.
Pentru a realiza acest omulet de zapada am folosit un carton reciclat (ambalajul de la o revista DeAgostini) pe care am desenat trei cercuri suprapuse in ordinea descrescatoare a dimensiunilor lor (mare, mijlociu si mic – acesta a fost un prilej foarte bun de a vorbi cu Vica despre marimi). Apoi am decupat de-a intregul forma obtinuta. Asa am facut baza pentru omuletul nostru de zapada. Pe hartie alba am desenat multe manute ale Vicai, pe care le-am decupat ulterior. Primele cinci amprente le-am facut cu Vica, iar restul le-am facut in timpul noptii folosind un sablon (creat ziua) cu manuta ei. In timpul plimbarii noastre afara am facut impreuna un omulet de zapada adevarat – asa a invatat Vica ca zapada se poate lipi si putem facem multe figuri/forme din ea. Luna intreaga am vorbit cu Vica despre iarna, omulet de zapada, fulgi, zapada. Asa am introdus incet, pe „nesimtite” cuvinte noi, specifice acelei perioade a anului, in vocabularul Vicai.
In urmatoarele zile, folosind lipici in forma de baston (usor de manevrat, in mod special, pentru Vica), am lipit impreuna toate amprentutele pe baza noastra de carton pregatita anterior. Vica s-a bucurat de procesul de lipire, ii placea sa dea cu lipici peste manutele decupate.
Din hartie colorata neagra am decupat nastureii si ochii, din hartie rosie gura, din albastra – „caciula” si din portocalie nasul in forma de con.
In final am obtinut un omulet de zapada pufos si vesel.
Aceasta activitate este predestinata mai mult copiilor mai mari, intrucat pune accent pe decuparea detaliilor contribuind in asa mod la dezvoltarea motoriei fine. Pentru Vica a fost o noutate sa tina lipiciul in manuta si sa afle ca ceva se poate lipi. Mai mult de atat, sa vezi cum copilul tau topaie de bucurie ca a realizat ceva este un moment de o fericire maxima!
Printre activitatile de iarna s-au mai numarat urmatorele: felicitare pentru cei dragi, bradutul din amprente, fulgi de nea, ghirlande, decoratiuni brad, pictura geam.
(Vica la un an si patru luni)